Fenomenul Transgender în curând în România

Copiii români vor fi mutilați, iar guvernul o să o permită

Fenomenul transgender a devenit foarte prevalent în ultimul timp, mai ales în vestul Europei și America. Acesta va ajunge și în România curând și, ca să înțelegem cum va arăta aici, în acest articol ne vom uita cum arată în special în America, unde este într-un stadiu avansat. Pentru a înțelege mai bine fenomenul transgender, vom vorbi despre trei grupe: adolescenții care sunt îndoctrinați, activiștii și statul care promovează acest fenomen.

Primul grup se referă la adolescenți. Dacă până acum, când vorbeam de transsexuali, vorbeam de bărbați (în anii ’60, în UK, 90% erau bărbați transsexuali), acum vorbim în special de fetele adolescente, care se identifică drept transgender, din cauza îndoctrinării făcute în școli sau în mediul online (70% femei) (1,2). De ce în special fetele? Femeile sunt, în general, mai sensibile când vine vorba de cum arată, iar în timpul pubertății această conștientizare a felului în care arată se accentuează și devin anxioase cu privire la felul în care arată și la imaginea lor (și din cauza rețelelor sociale precum Instagram), deoarece trec prin schimbări hormonale și fizice (4). Prin urmare, în această perioadă, ele sunt cele mai vulnerabile și cred că soluția la problemele lor se regăsește în mișcarea transgender, atunci când este prezentată în clasă sau în mass-media prin intermediul influențatorilor etc. Acesta este motivul pentru care a existat o creștere de 4000% a numărului de persoane transgender în ultimii opt ani (3). Acest grup poate face tranziția în timpul pubertății folosind hormoni și/sau intervenții chirurgicale de „schimbare a sexului” și, mai târziu, regretă acest lucru. Aceste persoane care ajung să regrete că au făcut aceste intervenții chirurgicale încearcă să revină la aspectul de gen inițial și sunt numite „detransitioners”. Aceștia încearcă să inverseze efectele hormonilor și ale altor intervenții chirurgicale prin diferite tratamente, inclusiv alte intervenții chirurgicale, dar niciodată nu reușesc să inverseze complet efectele, deoarece acest lucru nu este posibil. Uite cum arată aceste operații:

Al doilea grup este cel al activiștilor îndoctrinați, care sunt de obicei influenceri pe YouTube, TikTok și alte platforme de socializare, și care manipulează copiii, adolescenții sau tinerii adulți pentru a face tranziția. Ei nu sugerează niciun alt tratament alternativ decât tranziția imediată, începând cu blocantele pubertății, hormonii și intervenții chirurgicale. Aceștia minimalizează riscurile acestor „tratamente”, efectele blocantelor pubertății, ale hormonilor și riscurile complicațiilor intervențiilor chirurgicale. De obicei, ei mint și spun că aceste tratamente sunt reversibile. De asemenea, creează discordie între adolescenți și părinții lor, încurajându-i să își părăsească familiile, care nu le acceptă „noua identitate” și să își găsească o nouă „familie aleasă”.

Al treilea grup îl putem considera a fi statul, care permite ca fenomenul transsexual să prindă rădăcini și îl promovează activ. Acesta promovează fenomenul în școli prin profesori, prin intermediul doctorilor și prin legislație, unde transsexualii pot participa în sportul de sex opus. 

1. Prima problemă sunt școlile, unde profesorilor li se permite de către stat tranziția socială a copilului fără știrea sau permisiunea părinților (adică o fată, de exemplu, este convinsă de profesori sau media că este trans, iar profesorii i se vor adresa cu noul nume trans și cu pronumele „el” în loc de „ea” și va fi sfătuită de profesori ce proceduri medicale va putea face). 

2. În unele state din America, copiii pot avea intervenții chirurgicale fără acordul părinților la 16 ani pentru „a-și schimba sexul”(13). Mai mult, în funcție de stat, părinții pot fi acuzați de abuz, dacă nu afirmă „noua identitate” și nu acceptă tratamentele hormonale sau chirurgicale ale copiilor lor, și pot pierde custodia acestora. Acesta a fost și cazul mamei Jeannette Cooper, care a pierdut custodia fiicei sale de 12 ani și nu mai poate lua contact cu ea decât prin poștă(10) dar si alți părinți care au pierdut custodia (vezi11,12) .

3. În mass-media, organizațiile LGBT, profesorii, influenceri, medicii, psihologii, psihiatrii etc. mint cu privire la efectele negative ale blocantelor de pubertate(care sunt droguri utilizate inițial pentru castrarea pedofililor (14)), ale hormonilor și la riscurile operațiilor de “schimbare de sex”, unele operații având până la 70% risc de complicații (5). Vedeți cum a fost distrusă viața lui Scott și Chloe( vezi video 7 si 8). Acesta este unul dintre sutele de astfel de cazuri. 

4. Ei răspândesc minciuna că poți deveni o femeie sau un bărbat prin operație de schimbare de sex. O femeie nu poate deveni niciodată bărbat; ea poate arăta ca un bărbat, dar nu va avea niciodată cromozomi XY.  Atunci când o femeie „trece la celălalt sex”, înseamnă doar că arată ca un bărbat, dar nu este un bărbat. Pare banal, dar această minciună s-a răspândit în America și în alte state vest-europene, unde oamenii nu mai pot defini cuvântul „femeie”. Urmăriți documentarul pe această temă, „What is a woman” de Matt Walsh. O astfel de minciună este periculoasă, deoarece, dacă un bărbat poate deveni „femeie”, atunci el poate participa la sporturi feminine, poate intra în vestiarele femeilor și poate merge în închisorile pentru femei în loc de închisorile pentru bărbați. Bărbații care erau la coada categoriei lor în sport, precum Lia Thomas, care era pe locul 554 la înot la barbati(9), au intrat în sporturile feminine, au câștigat și au furat premiul unei femei care a muncit din greu să îl obțină. Perverșii și violatorii spun că sunt femei pentru a avea acces la vestiarele, băile și închisorile femeilor.

Surse:

[1] http://data.parliament.uk/writtenevidence/committeeevidence.svc/evidencedocument/women-and-equalities-committee/transgender-equality/written/19532.html

[2] https://www.transgendertrend.com/from-adult-males-to-teenage-girls-the-movement-from-etiology-to-ideology/

(3)https://committees.parliament.uk/writtenevidence/7947/html/#_edn1

[4] https://www.dailymail.co.uk/health/article-1363725/Primary-schools-tackle-negative-body-image-year-olds-battle-anorexia.html

(5) https://x.com/realDailyWire/status/1536354131199377409

(6)https://www.iwf.org/identity-crisis-stories/jeannette-cooper/

(7)https://www.youtube.com/watch?v=8diPtquKlVM

(8)https://www.youtube.com/watch?v=6O3MzPeomqs

(9) https://www.nytimes.com/2022/05/29/us/lia-thomas-women-sports.html

(10) https://www.iwf.org/identity-crisis-stories/jeannette-cooper/

(11) https://www.baptistpress.com/resource-library/news/parents-lose-custody-of-transgender-teen/

(12) https://nypost.com/2024/01/30/news/montana-parents-lose-custody-of-daughter-after-opposing-transition-report/

(13) https://www.findlaw.com/lgbtq-law/state-laws-on-gender-affirming-care.html

(14) https://www.binary.org.au/chemically_castrating_transgender_children_is_child_abuse

(15)https://get.dailywire.com/wiaw/promo/?xid=0&utm_campaign=dwplus&utm_medium=paid&utm_source=performancemax&utm_content=na_subscriptions&cid=dwplus&mid=x&xid=0&gad_source=1&gclid=Cj0KCQjwurS3BhCGARIsADdUH50IWloiOwSyYXyMwHhIVoedjmVE45t3BkW4xysEdeTfPjzVTEHeqDgaAtrzEALw_wcB

Articole asemănatoare